Andromeda

                                        de Vasile Marian

 

 

Prin grote  reci adânci întunecoase

Stalactite ascuţite , bălţi vâscoase

Perseu cu torţa lumină face

Nodul Meduzei pe tot îl desface

 

Labirint făr’ de sfârşit

Deloc Perseu n-a zăbovit

Scutul Atenei pe umeri greu

De vrei viaţă lungă , tre’ să-l porţi mereu

 

Şi dete Perseu de necaz

De ai s-o vezi , v-a încremei al tău obraz

Dar viteazul fu cu băgare de seamă

Na Meduză la moarte te înhamă !

 

Părul ei plin de reptile

Zbierături , au fost inutile

Căci de urâţimea ei a fost răpusă

La chinuri mari fu supusă

 

Cade ca un fulg , femeie abominabilă

Iar privirea ei , irezistibilă

Vis , dus de curenţi spre cascade

Pe resturile celor morţi amintirea şade

 

Perseu din teacă scoate

Spada lui Hermes , cea care poate

Capul gorgonei să sfârtece

Să-l ţină de al serpentinelor pântece

 

Taie , împroaşcă , braţu-i roş

Te pun acu’ în al meu coş

Trofeu pentru mine eşti Meduză

Pete vişini cad din a ta buză !

 

Plecat sunt din negricioasa peşteră

Mulţumesc ţie , a războiului meşteră !

Atena , zeiţa săgarilor înţelepţi

O flacără-n sufletul celor drepţi

 

Înaripate  încălţări , zbor peste munţi şi văi

Zburd pe cer , urmat de cucuvăi

Sfintec nourii , trec săgeată

Mă cufund prin a berzelor ceată

 

Străbat lumea-n lung şi-n lat

Cometă peste a regilor palat

Luna al meu scaun de odihnă

Pe dânsa stau în tihnă

 

Suspinând în negură şi-n tăcere

Inima un răspuns îmi cere

Om nu-s , cine eşti Perseu

Că nu eşti nici zeu ?

 

Pe lume ştiu ce sânt

Spre glorie i-au avânt

Victorios făr’ de seamă erou

Până - n Olimp auzi al meu ecou!

 

Valuri curajoase în pieptul stâncilor se sparg

Cântul pescăruşilor , simfonia naturii-n larg

Soarele din nouri negrii se iveşte

Lumina , a întunericului odaie zugrăveşte

 

Fire galbuie de nisip , plajele sânt pline

Pui de lighioane , încet îşi aleg destine

Apele curg vietăţile sunt prinse

Dibaci pescari , plasele întinse

 

A mea casa e depart’

Ţinuturi de ea mă despart

Dulcea mea copilărie , câmpuri înflorie

De ai mei străbuni cositorite

 

Coastele Aethiopiei cu ochiul îmi fac

În a mea minte vocile nu tac

Drumul este lung , nu-i timp de oprire

Înalţă-te catre a nemărginitului albăstrire !

 

Aurul străluceşte , stâncile îngână

O voce suavă , glas de zână

Din văzduh de sirenă vrăjit

Cugetul către ea vine tânjit

Pe stană o nimfă zace încătuşată

De haine lipsită , în lanţuri e legată

Părul de al mării briză e purtat

Un fir spre Perseu a dezertat

 

Pletele ei blonde curg pe sâni

Descoperiţi de vânt , rotunzi smântâni

Guriţa rozalii petale , obrajii îs roşcaţi

Ochii verzui , în necunoscut aruncaţi

 

Ce te doresc , chip senin

Cu tine sufletul mi-e plin

Buzele-mi de  al tău obraz s-ar lipi

De a ta graţie na-ş clipi !

 

Privind Perseu pe biata fată

În dânsa privirea şi-o desfată

Căci pretutindeni nu văzu

La ea din nouri căzu

 

Cum te cheamă nestemată

De ce ţi-e soarta blestemată ?

Fecioara ochii din pământ ridică

Lui Perseu i se dedică

 

Andromeda fiica lui Cefeu

Ţara-mi pedepsită de Poseidon zeu

Ofrandă sunt pentru al mărilor monstru

Salvează-mă de la dezastru !

 

Bestie , din adâncuri te ridici

Recompensa să ţi-o revendici

Îneci corăbii , spumoase valuri car’

La asfinţit în necunoscut dispar !

 

Din lacuri nemărginite Cetus apăru

Cu colţii încleştaţi pe Andromeda vru

Mâzgă şi alge se scurg pe balaur

Aripile , mantie de laur

 

Perseu de boltire se izbi

În a zmeului spinare cu sabia răzbi

Din Cetus ieşeau măruntaie sute

Fântâni roşii de înţepături născute

Apă sfântă , plapumă turchează

În a ta puritate , dihania nechează

Te făcu’ urâtă , lac vişiniu

Demonul piere ,  cristalinul  tutuniu

 

Coboară Perseu triumfător din ceruri

Păşeşte pe al pufoşilor geruri

Dragostea lui gheţurile topeşte

La inima Andromedei râvneşte

 

Şi te iau acu de soaţă

Pe tine te-aş iubi o viaţă

Tu pe câmpii floare învoltă

Stea luminezi pe a mea boltă !

 

Pe acele stânci , Andromeda plânse de bucurie

Se duse a ei nesfârşită negurie

Şi-l sărută pe erou cu pasiune

Dansuri senzuale încep , nemascată compasiune

 

Spre infinit cei doi se-nalţă

Sus de tot ating a cosmosului clanţă

Cu zodiile se-nfrăţesc , universul luminează

Praf de stele , trupurile împreunează

 

Poetule  , sudoarea cade pe a ta frunte

Al tău cap , plin de vremuri crunte

La fereastră , astrele îţi sunt zeităţi

Aduc a chipuri , feminine realităţi

 

Le priveşti neclintit ore-n şir

Cu condeiul despici al închipuirilor fir

O săgeată străpunge a ta inimă zidită

Judecăţii pe vecie pune limită

 

Căci tu , nefericitule poet

Îţi curg lacrimile pe caiet

Sufletul tău vrea pe scumpa fată

Căreia i-ai dedicat astă lucrare toată

 

Cea care este căzătoare

Când o zăreşti e sărbătoare

Şi-n ochii dânsei te îneci

Captiv eşti pe veci .