Treceți la conținutul principal

 

Răutate fără de sfârşit

                                    de Vasile Marian

 

 

Noi , cei buni suntem prinşi

De răutatea compatrioţilor surprinşi

Sufletele noastre bune , exilate

În acest iad , de lumină izolate

Patria , o numeai odinioară mamă

Acum de ai ei fii îţi este teamă

Conducătorii , ai duşmăniei părinţi

Tu îi vedeai ca pe nişte sfinţi

Deodată , totul îţi este clar

Aproapele tău , adevărat măcelar

Cum Cain pe Abel l-a ucis

Ei fratricid să comită s-au decis

Gândurile cele mai curate

Imediat de dreptatea lor demolate

A fraţiilor lege criminală

Este a ta suflare finală

Pentru că mâine eşti condamnat

Că exişti , de popor eşti damnat

Masca neagră a călăului o vezi

O moarte rapidă , prevezi

Dar toate acestea sunt deşarte

Aceste vise , prea departe

Neamul te vrea torturat

Cugetul , pe vecie inlăturat

Iar în acele crunte clipe

Ceva dinăuntrul tău începe să ţipe

Este preafericitul adevăr

Ce-l rosteşti lângă diabolicul văr

Şi îi mustrezi pentru ce au săvârşit

Pentru a lor răutate fără de sfârşit

Spui că un străin iţi este mai aproape

Decât familia ce vrea să te îngroape

Dar , pe tine nu te iartă

Vorbele tale nu se aud de a lor ceartă

Să se bucure că au un moştenitor

Pentru ei , un lucru jignitor

Cultura să o transmită peste generaţii

Ideile tale , totale aberaţii

Focul , începe să se înteţească

Miile de priviri să te urmărească

Atunci , în acel moment ai realizat

Că de al tău norod ai fost brutalizat

Şi cu ultimele puteri

Încep ale blestemelor naşteri

Pui peste fosta ta ceată o urgie

Peste a lor copii să cadă a ta magie

Dreptate de Ceruri să ţi se facă

Cuvintele tale , în suliţe să se prefacă

Căci nu ai fost doar tu sacrificat

De cei mulţi excomunicat

Am fost şi noi lângă tine

Împărţind aceleaşi odioase destine

Curaj , noi am dovedit

Crezul , peste tot l-am răspândit

Până la victorie nu mai e mult

Atunci vom învinge nemernicul cult

Sabia adevărului în mezin să se înfigă

Jarul pe tălpi să-l frigă

Aşa am îndurat şi noi

Când eram de ei făcuţi strigoi

A vrăjmaşilor răutate va fi plătită

Cu furci şi topoare răsplatită

De azi înainte nu mai sunt rude

Ci nişte amintiri ale unor vremuri crude

Noi lupta o vom continua

Forţele lui Cain se vor diminua

Criminalul la ucidere va instiga

Cei drepţi , bătălia o vor câştiga .

 



 

Comentarii