Revoluţie industrială

                      de Vasile Marian

 

Dimineaţa mă trezesc , noaptea cu paşi înceţi moare

Gâtul mi-e uscat , tuşesc capul mă doare

Mâna o duc către frunte , sănătos tun , boala-i o iluzie

Adevărul totuşi , parcă nu mai vine întârzie

Pletele mele  negre , curgeau până-n umeri

Mii de fire brune , nu aveai cum să le numeri

Acu sînt ciudat , călugăr catolic , posac

Neonul , divina lumină a ăstui veac

Castele cu ferestre zeci , turnuri până la cer

Din ele iese fum nu-i sabie de cavaler

Nu-s cântece de luptă , viteji îmbrăcaţi în zale

Ci tropăit de muncitori , venind grăbiţi din vale

Negrii ca tuciu-n frunţi , muncesc fără oprire

Oasele îi dor , a dracului asuprire

Cerul plin de fum , soarele dispare

Razele lui blânde , acu’ usturime , pe piele înţepare

Gându-mi fuge amintirile sînt vii

Pe străzi zăresc o droaie de copii

Şi-mi amintesc , de a mea pruncenie

Sub înaltul măr , legat-am prietenie

 Din crengi mai cădea câte o pară

Calcule şi metrii acum îi separă

Coroana lor nu mai există , imperiul spre pieire

Prin cablurile lor circulă o imaginară ştire

Bunul meu mă lua în braţe , la piept mă ducea

Din gură-i ieşeau basme , fantezii cocea

Balauri , zmei hidoşi , fecioare încătuşate

Feţi-frumoşi şi magi , cetăţi palate

Acu’ ăşti balauri , din oţel serpentine

Pe aripi au scrise însemnări latine

Florenţa şi Bizanţul , în ruine , din rădăcină arse

Vitralii şi statui , zmeul pe toate sparse

Pruncul zace mort în  pântecul femeii

Făt-Frumos îngropat de moloz , pe cer joacă zmeii

Simt Luna de pe boltă , dar ea nu apare

Stele şi luceaferi , cosmosul de ceaţa omului dispare

Şi-n oraşe, noi idei cu zecile răsar

De astă data al libertăţii redutabil adversar

Omenirea încatuşată cu propria zgardă tiranicală

Lumea-i prizonieră , voinţa secată de revoluţia industrială.